Narcomania

Narcomania reprezinta starea de intoxicatie periodica sau cronica, vatamatoare pentru om si societate, produsa de consumul narcoticelor (de prvenienta naturala sau artificiala).

Narcomania nu poate fi vindecta practic nicaieri in lume (terapia are success doar in 2-3% din cazuri). Problema este ca avem de a face aici de o boala mai mult duhovniceasca decat trupesca, iar procesul tratamentului consta nu atat in utilizarea medicamentelor, cat in reeducare, in recuperare indelungata si minutioasa.

Impatimirea de narcotice este deja constituita dupa doua - trei luni. Deseori omul devine sclav al narcoticelor chiar dupa prima injectie.
De la inceperea consumului de narcotice (cum ar fi heroina), narcomanul mai traieste in medie sapte-opt ani, uneori zece-doisprezece - insa aceasta nu este viata, ci mai degraba un chin continuu.

La narcoman se dezvolta dependenta fizica si psihica de narcotice.

Dependenta fizica se relizeaza in urma infiltrarii narcootravirii in mecanismele profunde ale metabolismului si in procesele biochimice din organism, incat acesta ajunge sa-si pretinda portia regulata de drog. La fiecare zece-douasprezece ore, narcomanul simte dorinta de neinvins de a-si lua doza, care pana la un moment dat creste continuu.
Daca din oarecare cauze nu-si poate lua drogul, narcomanul se chinuie cumplit: il trec sudori reci, apar grata, voma, dureri articulare, senzatie de slabiciune, dureri abdominale, tremur in tot corpul. Depresia, tensiunea interioara, anxietatea sunt insotitorii obisnuiti ai abstinentei.

Dependenta psihica este o manifestare si mai grava a narcomaniei. Narcomanul simte fata de narcotice "dragoste".; ca un indragostit el se gandeste tot timpiul la obiectul dorit, asteapta mereu intalnirea cu el, nazuieste catre el, se bucura cand intalnirea are loc, se intristeaza, se enerveaza daca intalnirea este amanata, este gata de orice ca sa fie alaturi de narcotice.

Consumul de narcotice aduce vatamari foarte grave, adesea ireversibile, sanatatii omului. Sufera grav creierul si tot sistemul nervos, imunitatea scade, ficatul e distrus, inima slabeste.
Nu exista organ sau sistem din organism care sa nu fie afectat.

Cauza principala a consumului de narcotice este lipsa duhovniciei.
Consumul de narcotice este un pacat comis cu buna stiinta, care cu timpul "odrasleste" multe alte pacate.
"Desfatarea" adusa de narcotice este doar o iluzie, o amagire, insuflata jertfei omenesti de catre demon.
Iubirea de placeri si imbuibarea pantecelui, iubirea desfatarilor trupesti si lenevia, inmultite cu necredinta sau putina credinta, cu neintelegerea pricinilor si a rosturilor pentru care traieste omul pe pamant - iata radacinile duhovnicesti ale narcomaniei.
In mare masura sunt vinovati parintii, care nu si-au invatat copii credinta crestineasca(fiindca deseori sunt ei insisi necredinciosi).

Cauza profunda a narcomaniei sunt pacatele si patimile. Iar alaturi de acestea se afla dracii, care il cheama pe om sa se apuce de "ac" ori sa inghita o mana de tablete psihotrope.

Izbavirea pentru cei care sunt deja dependenti de narotice , o reprezinta credinta in Dumnezeu, urmata de lupta cu pacatul, si silinta de sine, si rugaciunea si pocainta, si nazuinta catre evlavie. Este neaparata nevoie de suferinta, de rabdare si osteneala.
Aceasta este o jertfa adusa lui Dumnezeu pentru pacate. Iar Domnul va primi aceasta jertfa si va da harul Sau, care va vindeca toata patima si neputinta.

Este nepretuita si participarea rudelor, a apropiatilor la izbavirea celui suferind de narcomanie. Aici intra si rugaciunea pentru el si sprijinul moral, dragostea si mila fata de el. Este important ca cel tratat sa simta caldura duhovnicesca, grija si interes pentru soarta lui din partea celor apropiati si a prietenilor.

Exista clinici in care in cateva zile cu ajutorul medicamentelor, sunt indepartate fenomenele de criza. Dar mai departe?
Narcomania este o boala la baza careia se afla pacatul constient al consumului de substante narcotice - iar Domnul iarta pacatele celor care se pocaiesc cu sinceritate.

Pacatele se vindeca in spitalul duhovnicesc, care este Biserica lui Hristos, prin Sfanta Taina a Spovedaniei, cand sufletul se marturiseste inaintea Crucii si a Evangheliei.

Alta cale de vindecare nu exista.

In rugaciunea pe care preotul o rosteste inainte de spovedanie auzim ca am venit la doctor si ca trebuie sa nu plecam nevindecati.
Adanca pocainta pentru faptele savarsite, rugaciunea catre doctorul Atotmilostiv al sufletelor si al trupurilor noastre, catre Preacurata lui Maica si catre Sfintii lui Dumnezeu sunt primul pas spre vindecare: asta in cazul in care bolnavul este botezat si daca in inima lui exista o scanteie de credinta crestineasca, de nadejde in mila Domnului. Iar daca nu, acesta este scopul catre care trebuie, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa se tinda.

Medicii sau psihologii cu experienta, preparatele medicamentoase si metodele psihoterapeutice (aplicate in mod moral) sunt doar un auxiliar, adeseori necesar si eficace. Dar nu mai mult.

Iata marturisirea unei persoane care cu ajutorul lui Dumnezeu a reusit sa se elibereze de pacat.
"La 19 ani m-am asezat pe "ac". Imi bagam psihostimulante, in principal efedrina. In Dumnezeu nu credeam. Timp de doi ani am incercat sa ma las prin propriile eforturi, dar toate tentativele au fost nereusite. Mai mult de patruzeci de zile nu rezistam. De sot m-am despartit. Aveam in grija un copil mic.. Dup ace am trecut prin moarte clinica, am inteles ca exista Dumnezeu si mi-am dat seama ca nu ma voi putea lasa de droguri fara ajutorul Lui. La scurta vreme dupa asta am intrat intr-o biserica, m-am apropiat de o icoana care parca m-a atras la ea. Am inceput sa o rog pe Nascatoarea de Dumnezeu sa ma izbaveasca, sa ma vindece de patima narcoticelor, zicand asa:" Maica Domnului, si tu esti Mama; daca nu pentru mine, pentru Copilul Tau ajuta-mi!". M-am rugat pentru prima data in viata mea, imi curgeau lacrimile siroaie. Nu mai voiam sa plec din biserica.
Au trecut cateva luni, dar tot nu m-am lasat de pacat. Iata insa ce mi s-a intamplat. Stateam pe peron asteptand trenul, cand in cap mi-a rasunat un glas:"Ce faci? Semeni cu oamenii care plutesc pe ape curate, dar beau necuratii."Am inceput sa ma dezvinovatesc in gand:"Nu pot sa ma las, n-am putere" - si aud raspunsul:"Poti. Ai putere". Si am simtit ca intradevar pot."

Acesta fata n-a mai consumat niciodata droguri, a devenit crestina, s-a imbisericit si, actualmente se straduieste sa-i ajute cu ce poate pe oamenii care vor sa scape de acest pacat.

Program de recuperare duhovnicesca
si medico-psihologica a celor
suferinzi de narcomanie

Acest program este religios-moral si a fost conceput pentru cei de confesiune ortodoxa sau care nazuiesc sa cunoasca Adevarul sfintei Ortodoxii si sa-si invinga boala pacatoasa cu ajutorul lui Dumnezeu.

Sunt trei etape consecutive in tratamentul narcomaniei.
Prima etapa a tratamentului -etapa terapiei de dezintoxicare si de fortifiere generala- include prescrierea de substante medicamentoase in doze terapeutice, cum ar fi : tranchilizante, neuroleptice, preparate detoxifiante, vitamine, medicatie simptomatica. Daca este cazul se poate efectua piroterapie, hemosorbtie. In fazele ulterioare se prescrie fizioterapie.
Actiunea medicamentoasa este insotita de psihoterapie rationala(explicativa). Aceasta etapa trebuie relizata in conditii spitalicesti de specialisti psihiatri-narcologi.,

Etapa a doua- etapa actiunii orientate asupra personalitatii narcomanului- este alcatuita din: psihoterapia tulburarilor de granita: anxietatea, depresia, irascibilitatea, tensiunea interioara, insomnia s.a; insotirea ppsihoterapeutica a remisiunii; psihoterapia de familie; analiza circumstantelor care pot provoca recadere…

Una dintre cele mai importante sarcini ale psihoterapiei ortodoxe este ajutarea omului sa constiientizeze mecanismele psihologice patimase ale bolii; formarea unei atitudini care priveste narcomania ca pe o boala ce tine de pacat; examinarea problemelor ce tin de sensul vietii, la conceptele de pacat si patima; pregatirea duhovnicesc-psihologica pentru Taina Spovedaniei; conlucrarea la imbisericirea bolnavului.

Indrumarea pastorala trebuie sa vizeze: convorbiri pastorale si predici; studierea in grup a Sfintei Scripturi; participarea la viata bisericeasca si la Tainele Bisericii; viata liturgica, slujbe, pelerinaje; recuperarea duhovnicesca si imbisericirea in conditii manastiresti(bolnavul sa faca ascultare doua-trei luni intr-o manastire).

Etapa a treia-etapa terapiei de sustinere- se relizeaza sub forma pastoratiei sufletesti, a observarii medicale si psihologice dinamice.