Preotul ca vindecator

Preotia este continuarea lucrarii lui Hristos. Si Hristos, cum analizeaza Sfantul Grigorie Teologul, este intai de toate medic al omului.Lucrarea lui este terapeutica.

Aceasta lucrare o continua preotii. Ei devin colaboratori ai lui Dumnezeu la mantuirea oamenilor, colaboratori si slujitori ai vindecarii.

Exercitarea metodei terapeutice de catre preoti este numita de catre sfantul Grigorie Teologul "arta a artelor si stiinta a stiintelor".

Preotul are de la Dumnezeu marea harisma a vindecarii, de aceea si trebuie sa vindece. Si vindecarea nu consta in faptul de a sterge modelele vicioase ale sufletului numai, ci si de a le inscrie pe cele bune. Acest lucru este in realitate vindecarea.

Lucrarea terapeutica a preotilor este destul de anevoioasa si obositoare.. Nu poate cineva fara sa aibe harisma si experienta corespunzatoare sa-si asume acesta lucrare.

Caci cum poate un preot care nu s-a intalnit cu Dumnezeu si nu are experientele acestei intalniri, sa-l conduca pe om la Dumnezeu si sa traiasca fericita stare a indumnezeirii ? Deci este necesara intai vindecarea terapeutului.

Preotul trebuie sa fie salasul lui Dumnezeu celui viu si sa fi ajuns la indumnezeire Acest lucru nu este independent de Traditia Bisericii care leaga treptele preotiei de de etapele vietii duhovnicesti: curatirea, iluminarea si indumnezeirea.

Parintele duhovnicesc care vrea sa vindece bolile sufletesti ale fiilor duhovnicesti si sa-i conduca la contemplatia lui Dumnezeu trebuie sa fie teolog, adica sa cunoasca din experienta personala pe Dumnezeu, dar si calea si metoda prin care sa ajunga la contemplatie.

Este necesara vindecarea stiintifica, pentru ca diferite sunt conditiile in care traiesc oamenii. In metoda terapeutica ortodoxa nu este folositor pentru toti acelasi leac. Preotul trebuie sa aibe virtutea deosebirii, ca sa cunoasca de fiecare data ce leac va da pentru vindecare.

Impreuna cu credinta si ajutorul lui Dumnezeu se cere si inventivitatea terapeutului ca sa respinga scornirile celui viclean.

Cand isi savarseste lucrarea potrivit Predaniei Ortodoxe, parintele duhovnocesc se deosebeste clar de psiholog, care lucreaza intemeindu-se pe o viziune antropocentrica asupra omului si a vietii sale.

Psihologii doresc sa echilibreze omul din punct de vedere psihologic.

Parintele duhovnicesc tinteste sa-l indumnezeiasca pe om.

Psihologul foloseste o teorie bazata pe o anumita scoala psihologica.

Parintele duhovnicesc foloseste cuvantul cel vesnic al lui Dumnezeu, care s-a descoperit apostolilor, prorocilor si sfintilor.

Psihologul crede ca boala omului se datoreaza in primul rand experientelor trumatizante din trecut sau asa-numitelor experiente reprimate.

Parintele duhovnicesc stie ca este vorba de o energie anume a sufletului, care este bolnava: mintea, ochiul sufletului.

Psihologul foloseste metoda intrebarii si ascultarii incercand sa-l faca pe om sa-si constientizeze problema si sa-l ajute sa se maturizeze psihologic.

Parintele duhovnicesc luminat de harul lui Dumnezeu, localizand problema - care este intunecarea mintii, inchipuirile etc.- incearca sa-l duca pe om la vederea lui Dumnezeu prin metoda ortodoxa de curatire si iluminare.

Psihologul actioneaza antropocentric, folosind ganduri si idei.

Parintele duhovnicesc lucreaza in chip dumnezeiesc si omenesc. El foloseste mestesugul vindecarii, dar si Tainele, prin care inima primeste harul lui Dumnezeu.

Psihologul crede ca totul se misca la nivel uman. Nu ia in seama existenta diavolului si nici energia harului celui necreat al lui Dumnezeu.

Parintele duhovnicesc cunoaste deosebirea intre harul lui Dumnezeu si energia diavoleasca.; intre boala duhovniceasca si cea trupeasca.

Psihologul se limiteaza la momentul in care persoana bolnava devine constienta de problema sa si este in stare sa o infrunte.

Parintele duhovnicesc calauzeste omul spre pocainta, care consta in preschimbarea sa launtrica. Nu se margineste sa-l ajute pe om sa-si depasesca o anumita stare launtrica, ci il ajuta sa-si preschimbe patimile.

Este trist ca avand in Biserica noastra o invatatura atat de deplina, privitoare la curatirea si tamaduirea omului, tindem totusi sa acceptam si sa folosim teoriile psihologice in scopul tamaduirii oamenilor.